Bancile romanesti distruse pe baza de plan

Spre informarea şi documentarea

celor ce mai sunt încă interesaţi de

ţara numită România şi de poporul acesteia

BANCILE  ROMANESTI  AU FOST  DISTRUSE PE BAZA DE PLAN

dar falimentarea lor  s-a facut cu "acte-n-regula".

( Consideratiuni de ordin general )

        

         România nu va putea ieşi din marea criză economică în care se află dacă nu vor exista bănci direct interesate care să crediteze economia reală.

         Din nefericire, în România nu mai există un sistem bancar românesc, băncile ce operează în prezent pe piaţa din ţară sunt bănci cu capital străin, deci se poate spune că există un sistem bancar din România şi ncidecum un sistem bancar românesc.

         Capitalul autohton (sângele economiei) în sistem a rămas de numai cca. 8 – 10%, fiind concentrat la CEC şi la Eximbank – ultima fiind nu o bancă comercială ci o bancă de garantare a exporturilor.

            Băncile străine ce operează în ţară nu sunt interesate să investească în economia reală, fiind practic bănci speculative şi interesate să trimită banii, băncilor-mamă din statele care la rândul lor au probleme.

          Pe de altă parte, aceste bănci au fost şi încă sunt mult mai interesate să crediteze Statul Român care emite titluri de stat prin Ministerul Finanţelor care să satisfacă bugetul ţării aflat în suferinţă.

        Situaţia actuală se datorează nu numai actualei crize generalizate dar şi istoriei anilor în care nu s-a dorit d.p.v. politic ca România să se dezvolte şi prin forţe prprii şi nu numai prin investiţii străine.

Este de reamintit faptul că în seara zilei de 30 iunie 2000, postul TV – Antena –1, l-a avut ca invitat pe dl. Emil Constantinescu, fostul presedinte al României. Referindu-se printre altele si la sistemul bancar românesc, fostul presedinte al tarii, afirma ca "dupa 1990, s-au infiintat prea multe banci " si se intreba retoric de unde au provenit banii pentru crearea acestora .

            Afirmatia sa,  a fost surprinzatoare pentru lumea bancara, deoarece dupa noiembrie 1996, când CDR, preluase puterea, nu mai conteneau declaratiile liderilor acesteia, referitoare la sustinerea sectorului privat al economiei,  care,  normal  urma sa fie sustinuta de catre si prin banci comerciale si cu capital autohton.

            Ceea ce  a urmat,  cunoaste toata lumea. Dezastrul economiei si concomitent, aplicarea in practica a unui plan de distrugere a bancilor românesti.  Pe baza unui astfel de plan  au disparut Bancorex, Bankcoop,  Banca Internationala a Religiilor, Credit Bank, Columna, Albina, etc. etc.

            Pentru a legaliza actiunea de distrugere a acestor banci cu capital autohton erau insa  necesare,  acte normative.

Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom reda  modul in care, pe baza unor  astfel de  acte normative emise in mod special de  un grup de interese (Valeriu Stoica – Călin Andrei Zamfirescu – Arin Stănescu (nume real Arie Shalev) grup sprijinit de "supravegherea "  din BNR, au fost falimentate banci românesti, de la care, o  singura firma de lichidatori,  respectiv,  "Reconversie si valorificare active " devenită apoi Moore Stephens RVA şi mai apoi RVA Insolvency Specialists , aparţinând avocaţilor – lichidatori Călin Zamfirescu şi Arin Stănescu având in spate "sustinatori" si "interesati" din BNR,  dar si  dintr-un  anume partid, al cărui prim-vicepreşedinte era la vremea aceea Valeriu Stoica a  incasat  si incaseaza  inca şi astăzi, sute de miliarde de lei, din fondurile şi patrimoniul acestor banci .

În acest mod au fost distruse toate  băncile româneşti cu capital autohton, acesta fiind marele jaf  si  coruptia institutionalizata,  la  lumina zilei,  si   chiar  in  plin   centru   capitalei  României .

Revenim si redam mai jos, asa zisa   "baza legala", a tristei povesti a falimentului  Băncii Internaţionale a Religiilor a  Bankcoop  si  a  altor  banci  românesti,   "baza  legala " ,  insusita  si  aprobata  in   marea  si  istorica  sala   de consiliu a BNR,  din str. Lipscani  nr. 25,  in care pe vremuri,  se facea politica  monetara  in  interesul  României  .

                                   

                               *                    *                      *

Astfel, in luna aprilie  1998, la initiativa "responsabilului cu supravegherea" din Banca Nationala a României,  am numit pe  viceguvernatorul Mihai Bogza,  instalat aici  de PNL , in baza algoritmului, a fost adoptata Legea nr. 83, privind procedura falimentului  bancilor. Se cunoaste că apoi sub bagheta  acestuia,   au disparut  si ultimele banci  cu  capital  autohton,  

Prin prevederile  legii  amintite,   s-a dorit ca procedura falimentului bancilor sa fie  scoasa  de sub incidenta prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura  reorganizarii  judiciare  si  a falimentului,  care acorda oricarei societati comerciale,  atunci  când se confrunta cu  dificultati.   posibilitatea de a se  redresa economic,  prin reorganizare  judiciara.

De altfel,  trebuie  precizat   de la bun inceput, ca neacordarea posibilitatii de reorganizare judiciara şi bancilor comerciale cu  capital  privat,  reprezinta un  tratament   discriminatoriu ,  intrucât  si  bancile  sunt  organizate  si  functioneaza  tot  ca  societati  comerciale, constituite in baza legii nr. 31/1990 ..

Legea nr. 83/1998  a  fost initiata, asa cum s-a aratat, de catre   BNR, si  redactata cu  concursul unor  "specialisti", mai  precis   a  unei   firme  de lichidare  ai  caror  patroni,   sunt  avocatii   Zamfirescu Calin si Stanescu Arin,  acestia fiind si  colaboratori  apropiati si "sfetnici" ai  unor persoane din conducerea   BNR. De mentionat ca    firma acestora,    si-a asigurat  prin "grija" Bancii   Nationale, lichidarea  tuturor  bancilor comerciale cu capital autohton  pentru  care  aceasta,  a  solicitat  falimentul.

       Legea nr. 83/1998, privind procedura falimentului bancilor  contine insa  prevederi ce sunt   discriminatorii d.p.v. constitutional ,  neoprindu-ne insa  asupra  acestora .  

        Prin  scoaterea bancilor comerciale din categoria societatilor comerciale in general  si  aplicarea unui  tratament  discriminatoriu , duce la concluzia ca, chiar   aceasta  lege   trebuia la vremea respectiva   sa    constituie  obiectul unei contestari la Curtea Constitutionala   sau   chiar  a  abrogarii,  deoarece  dispozitiile cuprinse in ea  erau  vadit  de natura,   nu  sa sprijine consolidarea si dezvoltarea sistemului   bancar  românesc, ci din contra  sa-l destabilizeze pâna la distrugerea  lui,  asa  cum  de   altfel  s-au   si   petrecut  lucrurile .

Intrucât  cei interesati in "afacerea falimentului bancilor"  ( a se vedea materialele din presa vremii ), se  confruntau cu unele greutati in grabirea  lichidarii  si  incasarii  "comisioanelor",  de rigoare,  tot la solicitarea " supravegherii"   din BNR,  cei doi avocati-lichidatori,  patroni ai firmei lichidatoare mentionate au  redactat  in noiembrie 1999,   Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 186/1999,   pentru  modificarea  si  completarea Legii nr. 83/1998 .

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 186/1999,  a fost emisa, semnata de primul ministru  Radu Vasile,  si publicata in Monitorul Oficial al României, in aceiasi zi – 19 noiembrie 1999. Se cunoaste faptul ca de regula,  pâna se redacteaza, se avizeaza, se semneaza , se emite si se publica in Monitorul Oficial , actele normative , fie ele legi sau  ordonante de urgenta ,  au  de  asteptat   zile  sau chair   saptamâni.

Pentru a se vedea mârsavia,  mai subliniem inca odata, pentru cei ce au ochi sa vada si urechi sa auda ca,  in cazul OUG nr. 186/1999, graba a fost atât de mare  ca totul s-a petrecut intr-o singura  zi – vineri  19 noiembrie 1999.

Si culmea, tot in aceiazi zi, de 19 noiembrie,  desi era vineri, deci zi scurta pentru instante, s-a depus la Tribunalul Bucuresti cererea BNR, de declansare a procedurii de faliment a Bankcoop, pe baza acestei  noi ordonante de urgenta.

Organele abilitate, nu sunt oare interesate  de imprejurarile si modul in care a aparut aceasta ordonanta de urgenta ? Vor constata cu siguranta  iregularitati  si interesul unor  importante personaje . 

Din afirmatiile  avocatilor, patroni ai firmei mentionate  rezulta  cu certitudine, ca aceasta Ordonanta de urgenta a fost conceputa chiar de  acestia   si  acceptata  ca  atare  de   BNR,  si   fosta  conducere  a   Ministerului    Finantelor  .

Scopul  real     dar nedeclarat  al    prevederilor    acestei  Ordonante de Urgenta   a  fost    acela    de  a   da    posibilitatea   firmei   de lichidare  mentionate,   ca   intr-un timp cât  mai  scurt,  pe  baza  simplificarii  procedurii  de faliment    al  bancilor comerciale românesti,  - a se retine faptul ca au fost falimentate numai banci  ce s-au  implicat  in sprijinirea  economiei  reale, -   sa   poata  realiza  profituri   cât  mai mari,  prin  incasarea  comisionului de  8  pâna la  10%  din  lichidarea activelor si creantelor   acestor banci . 

Ordonanta de Urgenta in cauza,  modifica   aproape  in totalitate  Legea nr. 83/1998   privind  procedura  falimentului   bancilor,  incalcându-se  cu  buna stiinta ,  cele mai elementare principii si reguli de drept,   ingradind  practic, posibilitatea unei aparari legale a intereselor patrimoniale ale creditorilor  si  actionarilor,  bancilor  românesti .

Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 83/1998, procedura falimentului se aplica bancilor in stare de insolvabilitate, iar art. 2 din OUG nr. 186/1999, prevede ca o "o banca este in stare de faliment daca se afla in una din urmatoarele situatii :-"banca nu a onorat integral creante certe, lichide si exigibile, de cel putin 30 de zile" ; - "valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului sau" .

Redactarea textului este nu numai  lacunara  dar  totodata,   reflecta o confuzie inadmisibila  intre  "insolventa"  si  "insolvabilitate".

Ar trebui sa se stie ca,  in primul rând,  procedura falimentului nu poate fi declansata pentru orice fel de datorii ale comerciantului. In al doilea rând, pentru a fi aplicabila, procedura speciala a falimentului , specifica doar bancilor , este necesara ca "neonorarea"  integrala  a  obligatiilor   sa  fie  consecinta  incapacitatii de plata,  si   nu  a   lipsei  temporare  de lichiditati, de fonduri banesti disponibile, ceea ce nu a  fost cazul  Bankcoop si   nici    al ator  banci   pentru  care   BNR ,  a  solicitat  declansarea  falimentului.

De altfel, trebuie mentionat si faptul ca instanta, respectiv Tribunalul Bucuresti, actionând la comanda, nu a admis in nici un dosar de faliment al bancilor, o expertiza de specialitate, efectuata de un tert, luând  "ca valabile"  numai  datele prezentate de BNR – parte in proces, respingând "ab initio" contestatiile bancilor in cauza . Dar aceasta este o alta poveste ce priveste justitia româna.

Confuzia intre insolventa si insolvabilitate constituie nu numai   o regretabila  dar  si   o   intolerabila  eroare  a  textului   OUG nr. 186/1999.

 Dispozitiile   art. 3    pct.  c,  al   Legii  nr. 83/1998,  prevedea  faptul ca  pentru  a  se  ridica  administratorilor bancii debitoare, dreptul de a mai conduce activitatea acesteia , era  necesara  introducerea  unei  cereri.

Pentru a nu mai exista controlul  administratorilor  si  cenzorilor,  asupra  lichidatorilor, in   reglementarea din OUG nr. 186/1999, aceasta  prevedere  a  fost  complet  inlaturata,  lichidatorul  indepartând  cu  de  la sine  putere, organele  constitutive  ale bancii , acestea  nemaiputând  fi  prezente  la  lichidarea  patrimoniului .

Pentru a facilita  lichidarea  -  a se  citi  distrugerea  -   cât mai rapida  a  bancilor  carora  li  s-a declansat   procedura  de  faliment, art. 4  din OUG nr. 186/1999, prevede ca hotarârile judecatorului  sindic nu pot fi  suspendate,  incalcându-se  prevederile Codului de procedura civila, privind  exercitarea  dreptului  la  aparare   prin  parcurgerea  tuturor  gradelor  de  jurisdictie.

          Prevederile art. 7  din Legea nr. 83/1998  reglementau   indatoririle  judecatorului sindic.  In OUG nr. 186/1999, aceste indatoriri sunt transferate in totalitate   prin art. 10,  firmei lichidatoare ( o societate  comerciala  ca oricare  alta ),  care,   in acest mod   primeste, ocolind legea,  aceleasi  competente,    atributii  si  responsabilitati  ca ale  magistratilor .

Si dispozitiile art. 17  din  OUG  nr. 186/1999, incalca  flagrant  principiul constitutional al egalitatii in drepturi consacrat de art.16 al (1) din Constitutia  României.

Astfel,   art. 17  din   reglementarea   Legii nr. 83/1998,   prevedea doua faze anterioare solicitarii declansarii procedurii de faliment,  respectiv : supravegherea   speciala  si  administrarea   speciala ,   faze  consecutive  si obligatorii ,   fiind in  concordanta cu prevederile art. 79 – 82  din Legea  bancara nr. 58/1998 . 

 Prin  OUG  nr. 186/1999,  acest  text  a fost  modificat  in sensul ca  "BNR,........, va  putea  introduce   cerere    impotriva bancii   fata de care s-au aplicat masuri  de  supraveghere   sau   administrare  speciala" . 

Deci  prin simpla inlocuire a conjunctiei  "si"   in Legea nr.  83/1998  cu  prepozitia  "sau" in OUG nr. 186/1999,  s-a creat  posibilitatea  declansarii procedurii de faliment a bancilor,  fara  a  se  mai   trece prin faza  "administrarii speciale",   ce permitea acestora sa-si  continue existenta   si  sa-si  reorganizeze activitatea . 

Prin declansarea   procedurii  falimentului, fara parcurgerea celor doua faze preliminare,     s-au incalcat practic prevederile art. 79 – 82 din Legea nr. 58/1998,   iar   BNR, nu a protejat   nici  sumele de bani ale deponentilor  care  aveau  dreptul  la  acelasi tratament juridic in fata legii   si  a  autoritatii  publice  si  nici  ale  actionarilor  bancilor  respective, facând   in acelasi  timp  sa dispara banci  românesti ce se confruntau practic  cu   o   lipsa  temporara  de  lichiditate .

Dispozitiile art. 19 al. 3 din Legea nr. 83/1998, modificat prin Ordonanta mentionata, prevede ca in 10 zile, judecatorul sindic trebuie sa se pronunte asupra contestatiei debitorului,  termen  care este atât de scurt , incât face imposibila o aparare eficienta, incalcându-se in felul acesta art. 24  al  (2) din Constitutie. Contestatarul nu isi poate pregati apararea si nu poate administra toate probele necesare in vederea sustinerii  contestatiei.

De   altfel,   restrângerea  dreptului la aparare al bancii debitoare era contrara  art. 49 din Constitutie, intrucât nu a fost determinata de vreuna din situatiile prevazute de norma constitutionala de   a  se  elabora  ordonante in regim de urgenta,   nefiind   proportionala cu situatia care a impus-o  aducând   atingere  insasi   existentei   dreptului.

Textul de lege criticat ,  era  neconstitutional si pentru faptul ca, declararea  falimentului   unei  banci face imposibila recuperarea contravalorii actiunilor cumparate,  incalcând  astfel  prevederile art. 41 (1)  si art. 114  al. 4  din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului de  proprietate  si existenta  unor cazuri exceptionale .

Pe  baza  prevederilor  OUG  nr. 186/1999,   instantele de judecata au dat hotarâri  definitive  si  executorii,  ceea ce a permis firmei   lichidatoare mentionate sa dezorganizeze activitatea  bancilor   valorificand  active  ale  acestora,  chiar sub valoarea contabila,   in conditiile  in care  procedurile  judiciare nu  erau   finalizate.

Prevalându-se  de aceste  hotarâri,  aceesi  firma de  lichidare, patronata de avocatii -  Calin Zamfirescu si Arin Stanescu, colaboratori  intimi   ai BNR,   si  autori   ai  OUG  nr. 186/1999  -   a  fost  insusita  si   avizata  de conducerea BNR,  in scopul   lichidarii    bancilor    cu  capital  autohton,    carora  li s-a declansat in mod premeditat procedura de faliment,    procedând  tot  "in regim de  urgenta"  la  lichidarea  -  a se  citi  distrugerea  -   acestora , pentru  ca   firma  in cauza    sa   incaseze   sute de miliarde din  miile  de  miliarde  ale   bancilor   respective.

Iata modul in care a fost falimentata  Banca internationala a Religiilor, Bankcoop si apoi si alte  banci   comerciale românesti  .

Spre exemplificare, BIR la data declanşării procedurii de faliment (10.07.2000), avea plasamente in credite (creante de incasat) 1.271 miliarde lei. Firma de lichidare a celor doi avocaţi încasase până la 31 august 2010 suma de peste 1.697,8 miliarde lei, deci a facut incasari si din dobânzi. În această situaţie se pune întrebarea : a fost această bancă în faliment ?

Că falimentul BIR a fost fraudulos este demonstrat chiar prin Raportul lichidatorului depus la judecătorul sindic, la 13 sept. 2010  în care arată :

”În perioada 10.07.2000 – 31.08.2010  au rezultat din activitatea de lichidare, încasări totale de 1.697,8 mld.lei” ( N:B: la 10.07.2000,  totalul plasamentelor BIR  în credite, era de 1.271,3 mld.lei - n.n.).

Din suma de 1.697,8 mld.lei,  lichidatorul a cheltuit şi şi-a însuşit pentru sine (proprii salarii,”bonusuri de performanţă”!!!, onorarii, comisioane etc.) peste 753 mld. lei. Numai în luna august 2010,s-au încasat creanţe de12,2 mld.lei din care s-a reţinut “drepturi cuvenite lichidatorului” 9,9 mld. lei.

Pentru a-şi asigura protecţia, grupul de interese implicat în distrugerea tuturor băncilor româneşti şi-a numit ministrul justiţiei care să influenţeze şi să protejeze familia.

Astfel, se ştie că dl Cătălin Predoiu nu este altul decât ginerele avocatulu Călin Zamfirescu şi finul dlui Arin Stănescu. Aceştia au penetrat toate instanţlele de judecată şi toate parchetele.

Organele   abilitate  ale  statului, care trebuie să devoaleze aceste acte de  groaznica  si  mare  coruptie nu sunt interesate . 

Desi  toata mass-media geme de declaratii  privind lupta impotriva coruptiei,  desi se cunoaste  in amanunt  modul în care au fost distruse băncile româneşti şi jaful   prin care se lichideaza aceste banci,   pâna in prezent,   nici un  organ    al  statului   nu a   fost cel putin curios  si  nu   s-a  arătat interesat de   adevar si  nici  nu  s-a  grabit  cineva  sa  dispuna   masurile de rigoare  ce se  impun.  

Intrebarea care se pune este,  "  cine şi de cine  se teme  " ?

Prof. Toma Balasoiu

reprezentant al actionarilor

Spre documentare :

                               « Război total împotriva corupţiei în România » - vol.I şi II lucrare-document editat de Camera

                                  Deputaţilor

                       « Moara falimentelor bancare » - traducere din limba franceză

                       « Raport Comun al celor două Camrere ale Parlamentului privind

                          falimentul premeditat şi lichidarea pri jaf a BIR….. »